Muncitor decedat la Vama, după ce a fost strivit de un copac
Poliţiştii din Vama au fost sesizaţi miercuri de către Daniel E. despre faptul că un coleg al său a fost accidentat în pădurea situată pe raza localităţii Vama.
Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar din primele cercetări s-a stabilit că Iuliu S, în vârstă de 41 de ani, angajat al unei societăţi, în timp ce se afla cu colegii săi în locul menţionat anterior, executând lucrări de curăţare a parchetului pădurii, a fost strivit de un buştean.
Din păcate în urma evenimentului a rezultat decesul acestuia.
La momentul la care poliţiştii şi personalul medical a ajuns la faţa locului persoana era decedată. Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.