Dragobetele sărbătorit la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Reviewed by CD on . La Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, a avut loc, luni, 24 februarie, în cadrul unui proiect educațional, o activitate cu specific tradițional, Drag La Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, a avut loc, luni, 24 februarie, în cadrul unui proiect educațional, o activitate cu specific tradițional, Drag Rating: 0
Ești aici: Acasă » Educație»Dragobetele sărbătorit la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”

Dragobetele sărbătorit la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”

Dragobetele sărbătorit la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”

La Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, a avut loc, luni, 24 februarie, în cadrul unui proiect educațional, o activitate cu specific tradițional, Dragobetele.

Organizatorii acestui eveniment, profesoarele Violeta Bran, Alina Horincar, Năstaca Pișcoran și prof. Dan Pavel, împreună cu clasele a XI-a C, a X-a C și a X-a I de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”, în parteneriat cu Cercul de muzică populară din cadrul Palatului Copiilor Satu Mare, sub coordonarea prof. Nicu Sever Miclăuș; Grădinița „Dumbrava Minunată” Satu Mare – prof. Dobran Florica; Școala Gimnazială „Lucian Blaga” – prof. Loredana Havrincea, le-au propus celor prezenți o scurtă incursiune printre tradițiile românești ancestrale, și anume o sărbătoare românească străveche, consemnată de spiritualitatea populară sub numele de Dragobete, asociată, în panteonul autohton, cu semnificația unui zeu al tinereții, patron al dragosteiși al bunei dispoziții.
Activitățile propuse de organizatori s-au dorit a fi o demonstrație a unei simbioze tradițional/modern, două registre culturale care pot conlucra în același scop: conservarea și perpetuarea unui fond cultural tradițional românesc și anume: un excurs religios, realizat de profesorul de religie, Dan Pavel, care a prezentat câteva dintre semnificațiile acestei sărbători românești a iubirii și modul în care sunt percepute aceste sărbători „din popor” din punct de vedere religios, mai exact dacă există puncte de convergență sau de ruptură ireconciliabilă între laic și religios.
De asemenea a mai avut loc un moment muzical, pregătit de eleva Ioana Țofei, împreună cu colegii ei din clasa a X-a C, o declarație de dragoste pe note muzicale, de data aceasta într-un registru cât se poate de contemporan, o dovadă că, aproape întodeauna, tradițiile pot coexista cu modernitatea, fără ca semnificațiile să-i fie știrbite, ci, dimpotrivă, acestea pot fi reinventate, reinterpretate, într-o manieră modernă constructivă.
Palatul Copiilor Satu Mare și Cercul de muzică populară a oferit o mostră de cultură populară autentică, prin muzică și dans, dovedindu-ne încă o data că adevăratul substrat spiritual românesc dăinuie și suscită același farmec și aceeași plăcere și auditoriului din noua generație, ei fiind garantul păstrării și perpetuării acestor adevărate comori spirituale prin care reușim să ne păstrăm identitatea, devenind pentru noi exemple de bună practică în acest sens; exerciții de creativitate în ceea ce privește formularea unor declarații de dragoste prin valorificarea unor cuvinte cheie din registrul popular și regional; ateliere de lucru manual (brățări hand made ) și de pictură și la final, un moment muzical inedit oferit de profesoara Loredana Havrincea, de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”.
Așadar, după două activități care s-au bucurat de un real succes în rândul elevilor, dar nu numai (Șezătoare de Sânt Andrei și Dragobetele), coordonatorii acestui proiect vor continua, prin viitoare acțiuni, să insufle tinerei generații păstrarea și respectarea valorilor noastre tradiționale, așa cum predecesorii noștri le-au păstrat de-a lungul veacurilor, printr-o taină greu de pătruns, lăsându-ne astfel, în patrimonial românesc, o armă secretă a identității nostre spirituale ancestrale.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus