Mii de sătmăreni au petrecut Revelionul în centrul oraşului (Galerie FOTO)
Mii de sătmăreni au ales să-și petreacă împreună noaptea dintre ani. În Centrul Nou al orașului Satu Mare, de Revelion au avut loc concerte și focuri de artificii, alături de miile de sătmăreni fiind și primarul Dorel Coica, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, viceprimarii Marcela Papici și Radu Roca, vicepreședintele CJ, Mircea Govor, prefectul județului, Eugeniu Avram, europarlamentarul Ovidiu Silaghi dar și șeful campaniei electorale al lui Crin Antonescu, Nils Schnecker.
Spectacolul de Revelion a fost deschis de trupa Hi Q, membrii formației, Dana, Mihai și Florin dând startul petrecerii în aer liber. Chiar dacă programul a fost dat peste cap de trupa Naguale, care a întârziat aproximativ o oră, sătmărenii nu au renunțat și au așteptat cu stoicism momentul mult așteptat al focurilor de artificii, în ciuda frigului și a ceții lăsate peste oraș. Fiind o petrecere deja tradiție în Satu Mare, pe scena amplasată în P-ța 25 Octombrie a urcat și finalistul X Factor, Bogdan Bratiș, care a fost întâmpinat cu multe aplauze de sătmăreni. Înainte de miezul nopții, trupa Heaven împreună cu oficialitățile județului Satu Mare, au extras câștigătorul unui lingou de aur pus la dispoziţie printr-un parteneriat al Primăriei Satu Mare cu un post de radio.Ultimele secunde ale anului 2013 au fost strigate în cor de miile de sătmăreni, pentru ca în primele secunde ale anului 2014 să izbucnească focurile de artificii, noul an fiind întâmpinat cu șampanie, urări de mai bine, îmbrățișări și pupături.