743 de amenzi aplicate în perioada Crăciunului
Poliţiştii sătmăreni au fost la datorie cu ocazia Crăciunului pentru ca cetăţenii să se poată bucura în linişte de momentele de sărbătoare. În continuare, pe tot parcursul vacanţei, peste 130 de poliţişti vor fi zilnic în stradă.
În perioada Sărbătorilor Crăciunului poliţiştii au fost la datorie pentru a asigura un climat de ordine şi linişte publică, intervenind de fiecare dată cu promptitudine în cazul producerii vreunui eveniment.În cadrul activităţilor desfăşurate, au constatat 50 de infracţiuni, dintre care 14 de natură judiciară, 24 la regimul circulaţiei rutiere, 9 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, precum şi alte genuri.Din totalul infracţiunilor, 29 au fost constatate în flagrant delict.Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 743 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 61.190 lei. Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, dar şi pentru încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice. Peste 130 de poliţişti vor fi în continuare, zilnic, la datorie, pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112!