Clarificări în legătură cu scandalul de la Mănăstirea Bixad
Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare a adus joi, în cadrul unei conferinţe de presă, clarificări în legătură cu situaţia de la Bixad, după ce reprezentanţii acestei instituţii au suspendat, printr-o ordonanţă prezidenţială a Judecătoriei Negreşti-Oaş, punerea în aplicare a retrocedării mănăstirii din localitate către cultul greco-catolic.
În mai multe sesizări care au apărut şi în presa locală, reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice au acuzat conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, cu referire specială la vicepreşedintele Mircea Govor, că ar fi luat partea ortodocşilor în acest conflict şi că ar fi făcut un abuz prin stoparea în ultima clipă a retrocedării mănăstirii.Răspunzând acestor acuzaţii, Mircea Govor a precizat că nu a făcut altceva decât să apere patrimoniul judeţului, în condiţiile în care, printr-o Hotărâre de Guvern din 2002, mai multe imobile, printre care şi clădirea Preventoriului, precum şi 1.200 mp din suprafaţa totală de aproape 11.000 mp ai terenului mănăstirii, au fost trecute în proprietatea Consiliului Judeţean.„Nu are nimeni nimic cu niciunul dintre cultele religioase implicate în acest conflict. Noi doar apărăm ceea ce ne aparţine, pentru a nu fi traşi la răspundere ulterior, chiar de cetăţenii de toate cultele care ne-au ales în aceste funcţii, că n-am făcut toate demersurile legale posibile pentru a păstra bunurile judeţului. Orice ni se pune în cârcă sau orice interpretări ale declaraţiilor noastre sunt neadevărate şi le considerăm jigniri” – a declarat Mircea Govor.La rândul lui, preşedintele Adrian Ştef, a explicat că s-a aşteptat până în ultima clipă cu suspendarea retrocedării, deoarece Consiliul Judeţean nu a fost informat niciodată oficial despre procesul aflat în derulare, în care nu a fost chemat niciodată în instanţă pentru a-şi apăra dreptul de proprietate asupra imobilelor aflate în discuţie, astfel că a fost nevoit să ia măsuri legale doar în momentul în care a început să se pună în aplicare sentinţa de retrocedare a mănăstirii, în data de 7 noiembrie.„Trebuie precizat, însă, că deşi ne-au chemat la faţa locului şi unii şi alţii dintre cei implicaţi în conflict, am considerat că este mai bine ca nimeni din conducerea Consiliului Judeţean să nu apară acolo, tocmai pentru a nu provoca speculaţii şi să nu fim acuzaţi de părtinire faţă de nimeni. Am trimis doar reprezentanţi ai Biroului Juridic, cei care se ocupă de-altfel de această problemă şi reprezintă interesele Consiliului Judeţean în faţa instanţelor, iar ei l-au informat pe executorul judecătoresc despre pretenţia noastră asupra unei părţi a terenului şi imobilelor din incinta mănăstirii, prezentându-i şi ordonanţa prezidenţială de suspendare a retrocedării. A fost singurul demers legal pe care l-am putut face atunci şi care a fost acceptat de executorul judecătoresc” – a declarat Adrian Ştef.„De atunci s-au făcut tot felul de sesizări şi sunt ameninţat că va fi sesizat şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru a face presiuni politice asupra mea. Se vorbeşte mult despre apartenenţa noastră religioasă şi a fost adus în discuţie şi socrul meu, decedat, care a fost preot ortodox. Unii aşa consideră că trebuie să-şi susţină interesele, noi rămânem însă strict la demersurile şi soluţiile legale” – a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean.„Actele arată clar că suntem proprietari pe o parte a terenului mănăstirii. Noi nu am făcut altceva decât să cerem executorului, în momentul retrocedării, să identifice imobilele respective, pentru ca acestea să nu constituie obiectul retrocedării. Precizăm că, deoarece nu am fost chemaţi niciodată în instanţă în acest caz, am reuşit să obţinem pe cale legală documentele prin care am fost informaţi despre această situaţie abia în data de 7 noiembrie, adică exact în ziua în care s-a început executarea sentinţei. A trebuit să ne mişcăm repede şi am ales singura soluţie legală posibilă în situaţia aceea” – a declarat, la rândul lui, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl.Procesul pentru stabilirea proprietarilor de drept ai Mănăstirii Bixad continuă şi se pare că la următoarea înfăţişare, săptămâna viitoare, se va cere strămutarea acestuia la o instanţă de judecată din alt judeţ.