Discreditarea valorilor

Într-o societate în care predomină lipsa bunului simţ, aroganţa şi infatuarea celor care se cred atotputernici prin puterea banului câştigat prin diferite mijloace, în care aceştia ne râd în faţă şi ne sfidează, fiindu-ne nouă ruşine să le demascăm neruşinarea lor, mai putem spune că există modele? Modele provenite din adevărate valori?

Adevăratele valori se recunosc prin modul de-a gândi, prin principiile la care nu renunţă, chiar dacă ar fi tentaţi de altceva, prin modul onest de-a se comporta în relaţiile cu ceilalţi. A deveni valoare înseamnă a fi pregătit, a studia şi a cunoaşte tot mai mult. Respectul de sine constituie  un impuls în favoarea valorii, deoarece presupune existenţa dorinţei de-a fi pregătit pentru orice ipostază, de altfel, de-a studia, de-a evolua prin cunoaştere.
Dar oare câţi oameni sunt dispuşi de-a renunţa la intersele materiale în schimbul intereselor morale? Tentaţiile de moment în scop material sunt atât de înşelătoare ca perenitate în moralitate. Confortul şi îmbuibarea materială sunt aspiraţii ale omului limitat. Lăcomia necontrolată poate situa omul la marginea de jos a moralităţii, de fapt, lăcomia dezumanizează individul. Alterarea relaţiilor interumane ce are drept cauză lăcomia constituie un alt aspect al discreditării morale. Predominarea interesului material comparativ cu cel spiritual este o formă de degradare a fiinţei umane. A fi model în valoare este un enunţ al cărui sens poate fi perceput în funcţie de criteriile şi principiile valorice stabilite. Semnificaţia valorii poate fi deviată în funcţie de intenţiile fiecăruia. În zilele noastre se întâlneşte, adeseori, minciuna ca valoare, lăcomia ca o calitate, lipsa de profesionalism ca un pretext pentru a râvni la un loc ce depăşeşte capacitatea, dar satisface orgoliu.
Dorinţa ,,zbaterii” existenţiale pentru a crea, a cunoaşte a reda posterităţii o parte din valoarea umană pare din ce în ce mai inutilă.  Oricâte încercări s-ar face pentru construirea şi respectarea valorilor, lipsa recunoaşterii acestora provoacă o continuă luptă între valoare şi nonvaloare.
Chiar dacă există ideea conştientizării valorii umane, încercarea de-a fi contestată şi compromisă este o preocupare firească şi permanentă a celorlalţi. Prin aceasta se încearcă o  apropiere de limita lor îngustă, de zona inferiorităţii spirituale. Îngroparea valorilor se face cu duritate, abuziv, dar şi cu laşitate, prin metode ascunse, fără a exista curajul măsurării faţă-n faţă a capacităţiilor umane individuale. Relaţiile interumane, sociale sau de altă natură ar fi mult mai facile, în cazul în care n-ar predomina aranjamentele şi uneltirile celor care vizează anumite posturi, fără a corespunde şi dacă cei  care-i susţin ar fi integri din punct de vedere moral. Astfel, nonvalorile ar fi înăbuşite şi obligate să devină valori prin studiu şi prin muncă, neputând recurge la alte procedee. Dincolo de forţa banului şi de aroganţa pe care o dă încrederea provenită din realizarea unor acţiuni şi atingerea unor scopuri degradante moral, valoarea se detaşează prin capacitatea de-a progresa spiritual, intelectual şi uman.

Mirela ONIGA