Ziua Recoltei, sărbătorită cu muzică folk
Al doilea an consecutiv la Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare va avea loc spectacolul folcloric dedicat Zilei Recoltei sătmărene. Evenimentul este organizat de solistul de muzică populară Petrică Mureşan, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene.
Duminică, 14 octombrie 2012 va avea loc a doua ediţie a spectacolului folcloric dedicat Zilei Recoltei. Gazda acestui spectacol este solistul Petrică Mureşan iar invitaţii sunt: Veta Biriş, Cristian Pomohaci, Năstăcuţa Iuga, Ionel Sabo – taragot, Ionela Toma şi Vlad Doroş. Prezintă Marius Chiş. Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, şi Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”.