Întâlnire cu președinții asociațiilor de pensionari din Satu Mare
În cursul zilei de 23 noiembrie 2021 la sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc întâlnirea cu președinții asociațiilor de pensionari reprezentate în Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice.
Întâlnirea de lucru a fost condusă de prefectul Altfatter Tamas și a avut ca tematică problemele cu care se confruntă pensionarii sătmăreni. Prefectul a apreciat faptul că acestă întâlnire a putut să aibă loc, pensionarii fiind persoane responsabile față de sănătatea lor și a celor din proximitatea lor, fiind vaccinați.
O temă importantă în cadrul acestei întâlniri a fost o propunere venită din partea Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice prin care aceștia solicită sprijinul prefectului pentru identificarea unui spatiu în care să își desfășoare activitatea. O rezolvarea de moment s-a vehiculat prin oferirea unui spațiu de către C.A.R.P Satu Mare reprezentat de către director executiuv Marișca Lucian, care a răspuns pozitiv la solicitarea prefectului, astfel Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice, va avea sediu și va detine personalitate juridică, drept urmare aceștia vor putea accesa fonduri nerambursabile atât de la Consiliul Județean cât și de la primării.
Tot la acestă întâlnire a fost prezentat și programul final al manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, respectiv organizarea de depuneri de coroane și jerbe la busturile lui I.C.Brătianu și Iuliu Maniu, la statuia Eroului Necunoscut și evenimentul principal la statuia lui Vasile Lucaciu.La final s-a convenit că în măsura posibilităților și a măsurilor impuse de hotărârile privind starea de alertă să se reia ședințele ordinare ale Consiliului județean al pensionarilor și persoanelor vârstnice.