Accident mortal în comuna Foieni
Ieri, în jurul orei 15:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, la un accident rutier, pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism și pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane, în comuna Foieni.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean și a fost solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou. În accident a fost implicat un autoturism cu un singur pasager.
Odată ajunse la fața locului forțele profesioniste au intervenit pentru lichidarea incendiului de la autoturism, iar victimei i-au aplicat manevrele de resuscitare, aceasta aflându-se în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda efortului depus de către salvatori, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.