Nutriţionistul Radu Bura, despre "Ce înseamnă detoxifierea?"
Radu Bura este nutriţionist şi instructor fitness la Energy KardioClub din Satu Mare. El este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Management în Sport, Universitatea din Oradea, iar de-a lungul anilor a urmat diferite cursuri de nutriţie, sănătate şi fitness, cel mai important fiind cursul de nutriţie şi detoxifiere din cadrul Academiei Steiner din Anglia.
Din pasiune pentru sănătate, oameni şi viaţă, dar şi din dorinţa de a-i ajuta pe oameni, Radu s-a implicat, şi în continuare doreşte să o facă, în diferite acţiuni, seminarii şi evenimente ce au la bază sănătatea. Astfel, în următoarele săptămâni vom publica o serie de articole la rubrica de sănătate şi sport unde Radu Bura va vorbi cititorilor despre subiecte de nutriţie.
În primul seminar on-line, el ne vorbeşte despre ce este de fapt detoxifierea?
Detoxifierea este îndepărtarea fiziologică sau medicală a substanţelor toxice din organism. Ea este utilizată medical prin eliminarea drogurilor, decontaminarea ingestiei de otrăvuri, dializă şi alte terapii. În timpul acestor procese toxinele şi substanţele chimice toxice sunt îndepărtate din corp. În acelaşi mod dietele de detoxifiere sunt folosite pentru eliminarea de toxine care sunt absorbite de organism prin apă şi alimente ori sunt inhalate din aer/mediul înconjurător. Aceste diete sunt folosite pentru a curăţa, odihni şi a hrăni organismul din interior spre exterior.
Cei care recomanda detoxifierea au convingerea că acest proces apără organismul împotriva bolilor şi reinstaurează starea optimă a sănătăţii. Toxinele sunt îndepărtate şi înlocuite cu nutrienţi esenţiali de care corpul are nevoie stringentă. Sănătatea este restaurată, iar energia şi vitalitatea sunt revitalizate.
Detoxifierea îmbunătăţeşte sistemul propriu de eliminare a toxinelor din organism prin curăţarea sângelui şi eliminarea impurităţilor din ficat. Cu toate că rinichii, ficatul, intestinele, plămânii, sistemul limfatic, colonul şi pielea sunt părţi ale sistemului de eliminare a toxinelor din corp, activitatea lor poate fi compromisă atunci când sunt supuse unor cantităţi mari de toxine, substanţe chimice şi alte impurităţi. În zilele noastre există mult mai multe surse de intoxicare decât acum 10, 50 şi chiar 100 de ani. Odată cu progresele tehnologice din alimentaţie, şi chiar prin fiecare aspect al vieţii noastre, organismele sunt expuse în continuu la substanţe chimice nocive, iritante şi poluanţi.
Produsele alimentare sunt contaminate cu aditivi inutili, alergeni, potenţiatori de aromă, coloranţi şi conservanţi, dar şi cu alimente artificiale. În plus, poluarea aerului şi a apei, radiaţiile, energia nucleară, drogurile, ţigările, alcoolul şi medicamentele au de asemenea efecte nocive asupra organismului. Atacat de aceste substanţe chimice şi toxine, corpul devine incapabil să mai filtreze impurităţile în mod corespunzător, ceea ce produce un efect negativ asupra tuturor celulelor din organism.
Detoxiferea este cunoscută încă din Egiptul Antic. Medicii vorbeau încă de pe atunci despre acest proces, arătându-le pacienţilor că bolile însoţite de dureri şi oboseală nu pot fi tratate fără o cură de detoxifiere.
Astăzi însă, s-a demonstrat că nici cele mai performante metode de tratament nu dau rezultate de durată fără o cură de detoxifiere. Prin detoifiere poţi trata cu succes tulburări de tranzit intestinal, constipaţie, balonări, alergii, oboseală cronică, şi chiar şi un ficat obosit. Poti scăpa de 2-3 kilograme ce le ai în plus printr-o cură de detoxifiere, poţi scăpa de durerile de cap şi de cele articulare cu ajutorul unei cure de detoxifiere.
În acelaşi timp, astăzi, cura de detoxifiere este un nou trend şi în materie de frumuseţe. Vedetele de la Hollywood − Cindy Crawford, Oprah, Gwen Stefani, Liv Tyler − au făcut din detoxifiere un mod de viaţă. Ele, şi mulţi alţii, folosesc curele de detoxifiere şi, în special, curele de curăţire a colonului ca o metodă de prevenire a bolilor, dar şi ca metodă de înfrumuseţare şi pierdere a kilogramelor în plus.
În mod normal organismul nostru are capacitatea naturală de detoxifiere, principalele mecanisme de detoxifiere fiind colonul, plămânii, ficatul, rinichii şi pielea.
Aceste organe au misiunea de detoxifiere, eliminând toxinele provenite din alimentele contaminate cu pesticide, ierbicide, îngraşăminte chimice, hormoni, antibiotice, E-urile din aliment şi cele provenite din aerul poluat.
Tulburarea mecanismelor naturale de detoxifiere a organismului şi expunerea pe termen lung la toxine afectează organismul încă de la nivelul ADN-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că în proporţie de 60%-80% în cazurile de cancer sunt implicate substanţe toxice care se acumuleaza într-un organism cu nevoie acută de detoxifiere. Din nefericire însa, în multe dintre aceste cazuri capacitatea de detoxifiere a organismului este depăşită. Colonul, ficatul, rinichii, plămânii şi pielea nu mai reuşesc să elimine eficient toxinele acumulate pe fondul alimentaţiei dezechilibrate, al stresului şi poluării, motiv pentru care detoxifierea devine o necesitate. Toxinele se acumulează în organism şi daca nu urmăm o cură de detoxifiere apar mai întâi balonările, apoi flatulenţa, proasta digestie, tranzitul intestinal lent, constipaţia, apoi creşterea în greutate, alergiile, tulburările de concentrare, durerile de cap, stările depresive, mirosul neplăcut al corpului şi halena.
Ştiati că…?
Mecanismele naturale de detoxifiere ale organismului au o capacitate limitată de eliminare a toxinelor? Aceste mecanisme recunosc toxinele „naturale“, dar nu şi pe cele inventate de om. Astfel, protecţia împotriva unei toxine vechi de când lumea – cum ar fi alcoolul – este integrată în genele noastre. O genă din ficat produce o enzimă care transformă alcoolul în substanţe pe care organismul le poate folosi şi ulterior elimina.
Cura de detoxifiere este necesară pentru că organismul nu ştie cum să reacţioneze la toxinele moderne (E-uri şi alte substanţe chimice), pentru că nu ştie cum să le elimine. Fără detoxifiere toxinele se acumulează în organism până la niveluri periculoase ori se transformă în substanţe necunoscute, ce pot tulbura metabolismul şi pot cauza chiar şi cancer.
Specialiştii spun că avem nevoie de detoxifiere cel puţin o dată la şase luni şi că trebuie să facem periodic o cură de detoxifiere pentru a elimina toxinele care ajung în organism din diferitele medii şi produse alimentare şi nealimentare.
Prima măsură adoptată în demersul detoxifierii este restructurarea dietei, în sensul creşterii aportului de fibre. Introducerea în regimul alimentar a fructelor şi legumelor crude şi a minim doi litri de apă pe zi sunt principalele reguli pentru o cură de detoxifiere reuşită.
Intoxicarea constantă a organismului şi detoxifierea insuficientă înseamnă reacţii patologice destul de grave: imunitate scazută, constipaţie, sindromul de colon iritabil şi cancer.
Curăţirea colonului
Cea mai bună metodă de detoxifiere este curăţirea colonului. În colon se acumuleaza cele mai multe toxine. Dacă funcţia de detoxifiere a colonului este dereglată, suferă tot organismul din cauza repunerii în circulaţie a toxinelor.
Chiar şi corpul nostru produce deşeuri metabolice toxice care trebuie eliminate pentru a ne menţine sănătatea şi forţele vitale. Un corp hrănit corect elimină în mod natural aceste toxine prin plămâni, piele, rinichi şi colon.
Din nefericire însă, cu timpul, din cauza bolilor, a obiceiurilor alimentare nesănătoase şi a altor factori, purificarea organismului încetineşte şi toxinele se acumulează. Ei bine, în acest moment vine detoxifierea.
Aşa cum mobila trebuie ştearsă de praf sau baia trebuie curăţată şi uleiul şi filtrele de la o maşină trebuie schimbate, aşa şi organismul are nevoie de acelaşi lucru. În special dacă urmăm o dietă bogată în grăsimi sau uleiuri hidrogenate, zahăr rafinat sau făină, produse light sau daca ne expunem la oricare sau mai multe dintre cele peste 14.000 de chimicale existente în produsele de tip fast-food şi medicamente.
Iată lista simptomelor prin care ne dăm seama că avem nevoie de o adevărată „curăţare de încredere”, adică detoxifiere a organismului.
1. Te simţi de multe ori foarte obosit/ă sau fără energie?
2. Ai senzaţia de ceaţă în gândire, lipsă de concentrare sau/şi simţi că uneori ai memoria mai slabă?
3. Pofteşti sau mănânci multe dulciuri?
4. Simţi de mai mult de două ori pe zi dureri în abdomen?
5. Ţi-ee somn imediat după mese şi te simţi balonat/ă sau plin/ă de gaze?
6. Ţi se întâmplă să ai indigestii sau reflux acid după ce mănânci?
7. Eşti supraponderal/ă?
8. Faci sport măcar o dată la câteva zile?
9. Te infectezi uşor, ai mâncărimi sau fungus?
10. Te dor articulaţille sau ai un organism rigid?
11. Iei medicamente, stimulente sau sedative?
12. Ai deseori dureri de cap?
13. Locuieşti într-un mediu poluat?
14. Ai o respiraţie urât mirositoare şi transpiri des?
15. Ai depresii sau schimbări bruşte de comportament?
16. Ai alergii la mâncare sau probleme cu pielea?
17. Prezinţi semne de îmbătrânire prematură?
18. Mănânci produse tip fast-food, prăjeli sau mâncăruri semi-preparate mai des de trei ori pe săptămână?
19. Bei cafea şi băuturi ce conţin cofeină în timpul zilei?
20. Fumezi zilnic?
Daca ai răspuns cu DA la mai mult de cinci dintre întrebările de sus, este timpul să faci un program de detoxifiere complex.
Ok, dar la ce trebuie şi te poţi aştepta după un asemenea program?
În funcţie de programul pe care te decizi să-l urmezi, va fi determinată dificultatea acestuia în ceea ce te priveşte din punct de vedere fizic şi psihic. Poate fi dificil în special dacă urmezi un program de eliminare prin care ar trebui sa încetezi să mănânci sau să bei anumite alimente sau produse alimentare în întregime. În timpul programului de detoxifiere toxinele sunt eliberate din grăsime (cele stocate în celule) în sange pentru a putea fi eliminate.
Poţi suferi o scădere a energiei, pot apărea iritaţii pe piele, dureri de cap sau schimbări ale dispoziţiei pe măsură ce toxinele urmează să fie eliminate din organism. După terminarea programului de detoxifiere, majoritatea oamenilor simt o creştere a nivelului de energie, îmbunătăţirea tonusului, slăbire, scapă de senzaţia de balonare, elimină mai uşor, simt cum sistemul imunitar le devine mai rezistent, mai tare, dar simt şi o stare generală mai bună a corpului.
Medicina tradiţională atribuie aceste rezultate faptului că se limiteaza consumul de alimente, moment în care corpul este nevoit să ardă grăsimile acumulate şi reţinute în timp. Cu toate acestea, oamenii au continuat să se intereseze de detoxifiere, mai ales că acest subiect a devenit din ce în mai popular în ultimii ani şi au apărut o mulţime de produse care ajută organismul să elimine toxinele. Aceste alimente sunt prezente pe piaţă în număr din ce în ce mai mare.
În consecinţă, oamenii vor continua să urmeze programe de detoxifiere atâta timp cât vor experimenta efecte benefice asupra sănătăţii, chiar dacă medicina tradiţională contestă utilizarea lor.
Dacă doriţi să-l contactaţi pe Radu Bura, puteţi face la următoarele date de contact:
La antrenamente la Energy KardioClub pe strada George Călinescu (fosta Viitorului), pe pagina www.nutrifit.ro sau www.energykardioclub.wgz.ro, prin e-mail la radu.bura@nutrifit.ro sau la numărul de telefon 0744.254.003.