Sătmărence bătute și amenințate în plină zi
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru mediul Urban, din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 24 ani, din Ambud, care, în cursul zilei de ieri, 04 iulie a.c., a agresat-o fizic pe fosta lui iubită în timp ce se afla pe str. Martirilor Deportati din municipiu.
În cauză se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţă.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Sectiei nr. 7 Carei, au fost sesizați, prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, de către o adolescentă, de 18 ani, din Foieni, despre faptul în timp ce se afla pe stradă in zona numită ,, Cartierul Romilor,, din localitate, în urma unor discuții contradictorii cu un bărbat în vârstă de de 35 ani, din Carei, acesta a lovit-o cu palma peste față căzînd la pamânt, totodată a ameninițând-o cu acte de violențe atât pe ea cât și pe membrii familiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice