Urmărire ca în filme a unui tânăr băut şi fără permis
Urmărire ca în filme, prin tot municipiul Satu Mare, a unui bărbat fără permis şi băut. A fost nevoie de trei patrule de siguranţă publică pentru a-l opri pe tânărul de 25 de ani.
Marţi, 29 martie, în jurul orei 02:30, un echipaj al poliţiei de ordine publică al municipiului Satu Mare, aflat în serviciul de patrulare, a efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui conducător auto aflat în trafic pe strada Careiului.
Întrucât nu a oprit, poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia, astfel că la intersecţia străzilor Lazarului cu Ion Ghica, şoferul a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în zidul gardului împrejmuitor al unui imobil.
În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări, polițiștii apelând la sprijinul I.S.U. pentru stingerea incendiului.
La volanul autoturismului se afla Robert H. de 25 de ani din Satu Mare despre care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l în aerul expirat.
Cazul a fost preluat de către polițiștii rutieri, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și distrugere.