Consiliul Județean Satu Mare susține sportivii sătmăreni Reviewed by CD on . Sportivul anului 2014, desemnat de Consiliul Județean Satu Mare, este pilotul sătmărean Emanuel Gyenes. Mani, așa cum îl știm noi toți, a fost susținut de Județ Sportivul anului 2014, desemnat de Consiliul Județean Satu Mare, este pilotul sătmărean Emanuel Gyenes. Mani, așa cum îl știm noi toți, a fost susținut de Județ Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Consiliul Județean Satu Mare susține sportivii sătmăreni

Consiliul Județean Satu Mare susține sportivii sătmăreni

Consiliul Județean Satu Mare susține sportivii sătmăreni

Sportivul anului 2014, desemnat de Consiliul Județean Satu Mare, este pilotul sătmărean Emanuel Gyenes.

Mani, așa cum îl știm noi toți, a fost susținut de Județul Satu Mare și Consiliul Județean, financiar și moral pentru că a demonstrat cât este de talentat, iar munca nu îi poate rămâne nerăsplătită.
Consiliul Judeţean Satu Mare a aprobat în şedinţa din luna aprilie rectificarea bugetară prin care s-a alocat o sumă de 32.000 de euro pentru riderul Mani Gyenes pentru a-şi cumpăra o nouă motocicletă pentru Dakar 2016 și o sumă de 4.000 de euro pentru achitarea primei rate pentru înscrierea în competiție.
Primul an competițional pentru Mani Gyenes a fost anul 2001, la vârsta de 17 ani, la clasa amator unde a obținut titlul de vicecampion național. În prezent se poate lăuda cu șapte titluri de campion național la endure și șapte titluri de campion național la endurocross.
Născut pe 3 martie 1984 în Satu Mare, Mani a reușit să ajungă, în cei 14 ani de motociclism, cel mai titrat pilot român când vine vorba de competiții care se desfășoară în afara asfaltului.
După ani în care a concurat în Campionatul de Enduro al României sătmăreanului i s‐a ivit posibilitatea de a participa la Red Bull Romaniacs. Dacă 2004 a însemnat participarea la prima competiție în care sunt prezenți și piloți de talie mondială (Romaniacs), 2007 a fost pentru Mani anul în care a ajuns la Dakar și la International Six Days Enduro (cea mai veche competiție de enduro recunoscută de Federația Internațională de Motociclism, în 2015 se desfășoară a 90‐a ediție). Datorită evoluției de la ultima ediție africană a Dakar‐ului (locul 46 la general și 9 la debutanți), Mani este cel mai bine clasat român la debutul în acest raliu. Participarea la ISDE se rezumă în palmaresul său cu obținerea medaliei de argint.
În 2008 intră în Vectra Racing și câștigă o probă specială în Raliul Faraonilor, etapă din Campionatul Mondial de Rally‐Raid.
Datorită victoriei la clasa Producție din Raliul Marocului din 2009 (etapă din Campionatul Mondial de Rally‐Raid), se poate spune că Mani este românul cu cel mai bun rezultat în raliuri fie că este vorba de două sau patru roți.
Pe plan internațional, Mani mai are trecute în palmares două victorii la Red Bull Romaniacs clasa Expert și un loc doi la clasa 450 cmc a Dakar Series Central Europe Rally.
Pe plan intern a devenit de 6 ori campion al României la endurocross și de 6 ori la enduro.
Sezonul 2011 a însemnat pentru pilotul Vectra Racing victoria la clasa Maraton în Raliul Dakar (Argentina‐Chile).
În cel mai dificil rally‐raid din lume, Mani s‐a mai clasat pe locul 18 la general și pe 4 în trofeul Amatorilor (aici sunt incluși toți piloții care nu reprezintă în mod oficial un constructor).
În 2012 Mani a izbutit a doua clasare consecutivă în primii 20 de rideri din Dakar încheind raliul pe locul 17.
Sezonul 2015 a însemnat pentru Mani cu revenirea în Dakar după o absență de doi ani și confirmarea că locul său este în rally-raid. Ediția 2015, în care a concurat Mani Gyenes, s-a desfășurat în Argentina, Chile și Bolivia și a avut pe probele speciale peste 4 milioane de spectatori.
Alte competiții la care a mai participat în 2015 sunt Raliul Marocului(octombrie), Red Bull Romaniacs (iulie) – cel mai dificil raliu hard enduro din lume, International Six Days Enduro (septembrie) – „olimpiada din motociclism”.
Ascensiunea lui Mani Gyenes în sportul cu motor continuă și în 2016 când, după câștigarea raliului Dakar la clasa Maraton în 2011 și 2015, încheierea acestui raliu de trei ori în top 25 (2011 si 2012, 2015), pilotul sătmărean are ca target clasarea în primii 15 rideri. În 2016 se va concura pentru a opta oară în America de Sud.
Palmares Internațional
2005 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Exprt Team, coechipier Laszlo Olah 2006 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Expert Team, coechipier Laszlo Olah
2007 – locul 9 la debutanți, locul 46 la general și 18 la clasa Producție în Raliul Dakar, Medalie de argint la International Six Days Enduro – Chile, locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs
2008 – locul 2 clasa 450 cmc Dakar Series Central Europe Rally, locul 14 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, victorie de speciala in Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 6 în clasamentul general
2009 – locul 2 clasa Expert Single Red Bull Romaniacs, locul 1 clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general
2010 – locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus