Ziua Independeței și Ziua Europei vor fi marcate la Satu Mare
La cabinetul prefectului a avut loc,luni, o întâlnire de lucru în cadrul căreia s-a discutat despre organizarea evenimentelor de sâmbătă, 9 mai 2015, zi în care sărbătorim Independenţa ţării noastre şi Ziua Europei.
La această întrunire au participat prefectul dr. Eugeniu Avram, suprefectul Altfatter Tamás Ferenc, directorul de cancelarie al Prefectului Raul Băbţan, șeful serviciului de Monitorizare din cadrul aceleaşi instituţii Ramona Antonescu, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Claudiu Sulea, comandantul Centrului Militar Judeţean, Daniel Constantin Chiminiţ şi inspectorul şcolar general Claudiu Mondici.
Cei prezenţi au discutat despre organizarea manifestărilor ce vor avea loc sâmbătă, stabilind toate detaliile, astfel încât Ziua Independenţei şi Ziua Europei să fie marcate în cele mai bune condiţii la Satu Mare.
Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori, respectiv proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.