Criză de vaccinuri contra Hepatitei B pentru nou-născuţi la Satu Mare
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Dorina Dragoş Guran, a anunţat marţi, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că în unităţile spitaliceşti din judeţul Satu Mare nu mai există nici o doză de vaccin împotriva Hepatitei B, care trebuie administrat, în mod normal, tuturor nou-născuţilor în primele 24 ore de viaţă.
Potrivit declaraţiilor şefei DSP, criza persistă deja de aproape două luni şi sunt afectaţi aproximativ 500 de copii care s-au născut în această perioadă.
În mod obişnuit conducerea DSP transmite în fiecare lună necesarul de vaccinuri către Ministerul Sănătăţii, care distribuie dozele în fiecare judeţ, în funcţie de solicitări.
În ultima lună, însă, judeţului Satu Mare nu i-au mai fost repartizate dozele de vaccin comandate, iar cele aflate în stoc în luna iunie s-au epuizat.
Totuşi, Dorina Dragoş Guran precizează că nu e târziu nici dacă vaccinul se administrează în prima lună de viaţă a copiilor şi dă asigurări că, în urma măsurilor luate împreună cu cei din conducerea judeţului Satu Mare, nici un copil născut în această perioadă nu va rămâne fără vaccinul obligatoriu.
Hepatita B este o boală transmisibilă prin sânge şi, în lipsa vaccinului, are tendinţă de cronicizare în organismul bolnavului.