Caritas a organizat o acțiune de colectare a plantelor medicinale
Un grup mic al voluntarilor Organiziaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare a organizat miercuri o acţiune de colectare de plante medicinale.
Grupul condus de Amik Mariana, Borsi Zsuzsa şi Simai Éva a pornit la drum miercuri dimineaţa din faţa Centrului Sf. Paul din Satu Mare.
La acţiune au participat voluntari de la Colegiul Naţional Kölcsey Ferenc, Liceul Teologic Romano Catolic Hám János, Colegiul Naţional Doamna Stanca şi Liceul Teologic Reformat.
După pornire microbuzul grupului a luat-o spre Porumbeşti, după care şi-au continuat drumul în direcţia râului Tur, unde s-au oprit la marginea pădurii. Aici s-au format mici grupe şi plimbându-se pe câmp au strâns mai multe plante precum coada şoricelului, turiţă mare, cicoare, sunătoarea, coada calului, urzică, ştevie.
După colectarea plantelor, cei prezenți au mai avut timp şi de puţină joacă, iar la final mulţumiţi de recolta zilei, au pornit spre casă.
În urma acţiunii, voluntarii au strâns mai multe cutii de plante medicinale care în următoarea perioadă vor fi uscate, iar în cadrul Zilelor Partium vor fi expuse la standul Organizaţiei, de unde vor putea fi cumpărate contra unor sume modice.
Organizatorii acţiunii doresc pe această cale să le mulţumească voluntarilor pentru munca lor şi pentru reuşita zilei.