Se fac controale pentru combaterea sacrificării ilegale de animale
În această perioadă, premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, poliţiştii sătmăreni acţionează pentru prevenirea furturilor de animale, verificarea legalităţii transportului de animale vii şi produse din carne, respectarea legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor, precum şi pentru combaterea evaziunii fiscale. Acţiunea, derulată la nivel naţional, este coordonată de I.G.P.R.
Poliţiştii de ordine publică, de investigare a fraudelor şi de poliţie rutieră acţionează alături de reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, pentru prevenirea sacrificării mieilor fără respectarea prevederilor legale în domeniu şi a identificării transporturilor ilegale de animale.
Sunt efectuate controale în abatoarele, pieţele, laboratoarele, târgurile, oboarele şi la magazinele din întreg judeţul, care comercializează animale sacrificate şi subproduse din carne, pentru verificarea legalităţii funcţionării acestora, identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale şi pentru depistarea cărnii provenite din sacrificări ilegale.
Acţiunea vizează şi verificarea operaţiunilor derulate de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de valorificare a cărnii şi subproduselor din carne privind respectarea legislaţiei sanitar veterinare.
Poliţiştii acţionează şi pe drumurile publice, la Satu Mare fiind instituite filtre şi controlate autovehicule , pentru a se verifica legalitatea transportului de animale vii şi produse din carne.