Eurodeputata Corina Creţu sprijină proiectele sătmărene Reviewed by CD on . Aflată în vizită la Satu Mare, eurodeputata Corina Creţu a susţinut luni o conferinţă de presă împreună cu primarul Dorel Coica, abordând probleme de interes pe Aflată în vizită la Satu Mare, eurodeputata Corina Creţu a susţinut luni o conferinţă de presă împreună cu primarul Dorel Coica, abordând probleme de interes pe Rating:
Ești aici: Acasă » Eveniment»Eurodeputata Corina Creţu sprijină proiectele sătmărene

Eurodeputata Corina Creţu sprijină proiectele sătmărene

Eurodeputata Corina Creţu sprijină proiectele sătmărene

Aflată în vizită la Satu Mare, eurodeputata Corina Creţu a susţinut luni o conferinţă de presă împreună cu primarul Dorel Coica, abordând probleme de interes pentru sătmăreni, dar şi chestiuni politice, în aşteptarea alegerilor europarlamentare de anul viitor.

Edilul-şef sătmărean i-a mulţumit eurodeputatei pentru sprijinul de care a avut parte cu ocazia vizitei sale la Bruxelles în iniţierea contactelor cu specialiştii responsabili de implementarea programelor europene în perioada 2014 – 2019.
După cum a declarat Dorel Coica, conducerea Primăriei Satu Mare are pregătite mai multe proiecte, în special în domeniile dezvoltării infrastructurii, social şi de producere de „energie verde”, pentru care se aşteaptă finanţări în cadrul programelor europene.
Analizând proiectele respective, Corina Creţu a anunţat că va acorda şi de acum înainte sprijin autorităţilor sătmărene în implementarea acestora, considerând că Satu Mare se îndreaptă într-o direcţie bună şi a apreciat îndeosebi ideea înfiinţării Zonei Metropolitane Satu Mare, ca oportunitate pentru atragerea de fonduri europene suplimentare în anii următori.
În schimb, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica i-a promis vicepreşedintelui naţional al acestei formaţiui politice, Corina Creţu, că îi va oferi întregul sprijin politic pentru a obţine un nou mandat în Parlamentul European după alegerile de anul viitor.
Primarul sătmărean consideră că este important ca eurodeputata Corina Creţu să rămână la Bruxelles, pentru a beneficia în continuare de sprijinul ei şi pentru ca România să aibă voci reprezentative şi respectate în Parlamentul European.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus