DJST Satu Mare lansează concursul local de proiecte de tineret 2017 Reviewed by CD on . Ministerul Tineretului şi Sportului organizează prin DJST Satu Mare, în perioada 15 mai - 07 iulie 2017, Concursul local de proiecte de tineret – 2017. Aplicanţ Ministerul Tineretului şi Sportului organizează prin DJST Satu Mare, în perioada 15 mai - 07 iulie 2017, Concursul local de proiecte de tineret – 2017. Aplicanţ Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»DJST Satu Mare lansează concursul local de proiecte de tineret 2017

DJST Satu Mare lansează concursul local de proiecte de tineret 2017

DJST Satu Mare lansează concursul local de proiecte de tineret 2017

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează prin DJST Satu Mare, în perioada 15 mai – 07 iulie 2017, Concursul local de proiecte de tineret – 2017.

Aplicanţii eligibili sunt asociaţiile și fundaţiile care funcționează conform prevederilor O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 și Fundațiile Județene pentru Tineret și a Municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret, care funcționează conform Legii nr. 146/2002 cu modificările și completările în vigoare, și care îndeplinesc cumulativ: a) au menționate în statut/actul constitutiv/regulamentul intern de organizare și funcționare tipurile de activități pentru tineret care urmează să se desfășoare prin proiect; b) au respectat în ultimii doi ani contractele de finanțare nerambursabilă acordate și/sau parteneriatele semnate cu finanțatorul și au raportat corect, complet și la timp în cadrul respectivelor contracte de finanțare/parteneriate; c) nu depășesc numărul de proiecte depuse prevăzut în anunțul de participare; d) au depus dosarul de concurs la termenul de depunere, stabilit în anunțul de participare.
Depunerea proiectelor: 15 mai – 06 iunie 2017, între orele 8.00-16.00 (cu excepția zilelor nelucrătoare), la secretariatul DJST Satu Mare din municipiul Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2/1, jud. Satu Mare sau prin poștă (nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul DJST, prin poștă sau depuse la registratura, înregistrate după data de 06 iunie 2016, ora 16.00).
Afișarea rezultatelor finale se va face în data de 07 iulie 2017, după derularea etapei de evaluare a eligibilității și etapei tehnice pe bază de punctaj.
Bugetul alocat este 27.450 lei cu o limită maximă pe proiect de 10.000 lei. Fiecare solicitant poate să depună maxim 2 proiecte.
Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului și de pe site-ul direcției: www.djstsatumare.ro
Informații suplimentare cu privire la Concursul local de proiecte de tineret 2017 se pot solicita la adresa de mail djst.satumare@mts.ro.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus