Ziua Națională fără Tutun marcată la Satu Mare Reviewed by CD on . Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fu Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fu Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Ziua Națională fără Tutun marcată la Satu Mare

Ziua Națională fără Tutun marcată la Satu Mare

Ziua Națională fără Tutun marcată la Satu Mare

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel local, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
Totodată, având ca temă „Ajută–mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă Agenţiei Naţionale Antidrog cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător. Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.
În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.
Efectele negative ale fumatului nu se limitează la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650000 victime; dintre acestea, 80000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare (C.P.E.C.A Satu Mare) desfăşoară în perioada 15 – 22 noiembrie 2014, următoarele activităţi de informare, educare şi conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la riscurile consumului de tutun şi a fumatului pasiv:
– 15.11.2014, la clubul Loga Dance s-a desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare a 250 de copii cu vârste între 11-14 ani cu privire la riscurile consumului de tutun şi a fumatului pasiv, în cadrul proiectului ”Dans, distracţie, educaţie”.
– 18.11.2014, la Grădiniţa 14 Mai, şi în data de 20.11.2014, la Grădiniţa nr. 6, se desfăşoară activităţi de conştientizare şi sensibilizare a copiilor şi părinţilor cu privire la efectele fumatului pasiv. Prin intermediul planşelor pe care le realizează în cadrul activităţii, copiii transmit părinţilor următorul mesaj: ”Vrem aer curat fără fum”.
– 18.11.2014, la Liceul Tehnologic ”Petofi Şandor” din Lazuri, s-a desfăşurat o activitate de informare şi educare a elevilor din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a.
– 20.11.2014, la Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger”, va avea loc un seminar de conştientizare a elevilor din cls. a-VIII-a, cu privire la efectele consumului de tutun asupra sănătăţii şi dezvoltării lor.
– 21.11.2014, la Şcoala gimnazială din Livada, se vor derula activităţi de informare a elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a.
– 21.11.2014, la Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, se va desfăşura o activitate de informare şi sensibilizare a elevilor de clasa a XII-a, cu privire la riscurile consumului de tutun.
– Pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos fără tutun, alcool şi droguri, în data de 21.11.2014, în cadrul proiectului educaţional ”Educaţie şcolară prin baschet”, ediţia a V-a, Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, în parteneriat cu C.P.E.C.A Satu Mare, organizează competiţia de street-ball pentru copiii din clasele a III-VIII-a.
Competiţia se va desfăşura în 2 etape: 21-22 noiembrie 2014 fetele, iar în 12-13 decembrie 2014 băieţii. Sunt 25 de echipe înscrise la fete şi peste 40 de echipe la băieţi. Echipele sunt din Satu Mare: Colegiul Naţional ”Ioan Slavici”, Şcoala gimnazială ”Grigore Moisil”, Colegiul Naţional ”Kolcsey Ferenc”, Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger”, Liceul Teologic Romano-Catolic ”Ham Janos”, Şcoala gimnazială ”Petofi Sandor”, Şcoala gimnazială ”Ion Creanga”, Şcoala gimnazială ”Avram Iancu”, Şcoala gimnazială ”Mircea Eliade”. Alte echipe sunt din Negrești-Oaş, Sighetul Marmaţiei şi Zalău.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus