Vin bani in judet Reviewed by CD on . După ce anul trecut au fost aprobaţi pentru judeţul Satu Mare 14 milioane de lei pentru proiectele noi sau aflate în faza de implementare în cadrul Programului După ce anul trecut au fost aprobaţi pentru judeţul Satu Mare 14 milioane de lei pentru proiectele noi sau aflate în faza de implementare în cadrul Programului Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Vin bani in judet

Vin bani in judet

Vin bani in judet

După ce anul trecut au fost aprobaţi pentru judeţul Satu Mare 14 milioane de lei pentru proiectele noi sau aflate în faza de implementare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, anul acesta au fost aprobaţi deja 25 milioane de lei, iar această sumă constituie doar o primă tranşă, care trebuie consumată până la jumătatea anului.

La semnarea documentelor pentru accesarea banilor, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, respectiv Mircea Govor, i-au asigurat pe primarii comunelor beneficiare că se aşteaptă dublarea acestei sume în a doua jumătate a anului.
„Oricum, două cifre trebuie să reţinem până acum: anul trecut am avut investiţii de 3 milioane de euro, iar anul acesta avem, până acum, 6 milioane de euro” – a declarat preşedintele Adrian Ştef, precizând că aceasta se datorează, în mare parte, sprijinului ministrului Dezvoltării Regionale, Vasile Dragnea, care a „împins judeţul Satu Mare undeva în partea de sus a clasamentului naţional din punctul de vedere al investiţiilor guvernamentale”.
Cu această ocazie, ei au anunţat că fosta directoare a Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, Oana Pîrcălab, va ocupa funcţia de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, ceea ce va constitui un nou avantaj pentru sătmăreni în ceea ce priveşte distribuirea fondurilor de la Guvern.
„Atâţia bani n-o mai intrat în judeţ de pe vremea lui Uglar”(fost prim-secretar de partid al judeţului) – a remarcat unul dintre primarii prezenţi la eveniment, în timp ce Mircea Govor a anunţat că judeţul „se va transforma în şantier”, iar până în 2016 i se va schimba complet faţa, astfel că nu-i exclus ca la sfârşitul mandatului actualei conduceri a Consiliului Judeţean „oamenii să ne roage să mai stăm”.
Înainte de a enumera obiectivele de investiţii ce vor fi realizate din banii obţinuţi acum de la Guvern, cei doi şefi de judeţ au anunţat şi trei proiecte mai ambiţioase de modernizare a unor drumuri judeţene, valoarea totală a acestora ajungând la nu mai puţin de 70 milioane de euro. Este vorba despre drumurile Satu Mare – Amaţi – Hodişa, Mădăras – Craidorolţ – Tăşnad, respectiv Carei – Santău – Tăşnad. La acestea se vor adăuga alte 53 de obiective noi de investiţii în majoritatea localităţilor judeţului.
Deocamdată, proiectele pentru care au fost semnate luni contracte de finanţare sunt următoarele:
1. Judeţul Satu Mare: – ,,Pod pe DJ 195 C, km 10+905 peste râul Crasna la Domaneşti ”, suma alocată 2.000.000 lei;
– ,,Podeţ dalat peste Valea Ciora în comuna Târşolţ pe DJ 109K, km 14+251”, suma alocată 285.615,28 lei;
– ,,Pod km 29+031 – Turt, peste râul Turţ în comuna Turţ”, suma alocată 840.383,77 lei.
2. Comuna Bixad: ,,Alimentare cu apa potabilă în loc. Boinești, Trip și Bixad, canalizare ape uzate și stația de epurare în loc. Boinești, Trip și Bixad”, suma alocată 500.000 lei;
3. Comuna Beltiug: ,,Alimentare cu apă comuna Beltiug, sat Beltiug”, suma alocată 125.400 lei;
4. Comuna Vama: ,,Consolidare terasamente pentru priza de captare a apei pentru alimentare cu apă comuna Vama”, suma alocată 140.000 lei;
5. Comuna Certeze: ,,Reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Certeze”, suma alocată 697.000 lei;
6. Comuna Gherţa Mică: ,,Reţea de canalizare şi staţie de epurare în localitatea Gherţa Mică”, suma alocată 594.860 lei;
7. Comuna Supur: ,,Canalizare menajeră şi staţie de epurare pentru localităţile Supuru de Jos, Dobra, Hurezu Mare”, suma alocată 798.553,21 lei;
8. Comuna Turţ: ,,Reţea de canalizare şi staţie de epurare în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare”, suma alocată 702.819,83 lei;
9. Comuna Turulung: ,,Modernizare DC 7 Turulung-Gherţa Mare”, suma alocată 356.840 lei;
10. Comuna Călineşti Oaş: ,,Modernizare drum comunal DC80 Coca-Păşunea Mare”, suma alocată 777.567,63 lei;
11. Comuna Craidorolţ: ,,Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni”, suma alocată 1.000.000 lei;
12. Comuna Săuca: ,,Modernizare drum comunal DC39 Săuca-Chisău-Chereuşa”, suma alocată 1.125.078 lei;
13. Comuna Valea Vinului: ,,Modernizare şi reabilitare drum comunal DC 22 Valea Vinului”, suma alocată 400.000 lei.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus