Iar vin bani in Satu Mare Reviewed by CD on . „Într-un singur an am adus, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală coordonat de ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi bani decât au „Într-un singur an am adus, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală coordonat de ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi bani decât au Rating: 0
Ești aici: Acasă » Economie»Iar vin bani in Satu Mare

Iar vin bani in Satu Mare

Iar vin bani in Satu Mare

„Într-un singur an am adus, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală coordonat de ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi bani decât au intrat în judeţ din 1990 încoace” – a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Democrat-Social, Mircea Govor.

El a dorit astfel să dea replica la declaraţiile făcute de UDMR-işti şi PDL-işti la şedinţa de luni a Consiliului Judeţean Satu Mare, când şi-au exprimat îndoiala în acest sens.
Govor s-a referit la cei 14 milioane de lei obţinuţi de judeţul Satu Mare în cursul anului trecut şi la cei 25 milioane de lei obţinuţi la începutul acestui an pentru diverse lucrări de infrastructură în mai multe comune din judeţ, iar la aceste sume se mai adaugă, potrivit propriilor promisiuni, încă 25 milioane de lei până la sfârşitul acestui an.
El a avut cuvinte de apreciere şi faţă de colegul său de partid, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, despre care a spus că „ne face cinste prin tot ceea ce face pentru oraş”, iar el însuşi, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, s-a declarat preocupat mai ales de dezvoltarea infrastructurii din mediul rural.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Mircea Govor a confirmat oficial prezenţa la Sâmbra Oilor a premierului Victor Ponta, a vicepremierului Liviu Dragnea şi a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, afirmând că vizita acestora este un semn de respect faţă de judeţul Satu Mare.
Totodată, l-a prezentat şi pe candidatul PSD în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Ciprian Ardelean, pe care l-a caracterizat ca fiind cel mai valoros dintre toţi candidaţii care au intrat în bătălia electorală în zona respectivă, fiind sigur că în seara de 25 mai vor sărbători împreună, la sediul partidului, victoria acestuia la alegeri.
Tânărul candidat s-a abţinut să facă declaraţii ce ar putea fi interpretate ca fiind promisiuni electorale, în condiţiile în care, oficial, campania electorală în Colegiul 2 va începe abia în 11 mai, însă a atras atenţia asupra „campaniei mascate” pe care au început-o deja unii contracandidaţi ai săi în presa scrisă. „Noi nu vom recurge la asemenea şiretlicuri, rămânem fair-play, ca întotdeauna” – a conchis Ciprian Ardelean.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus