Chirie uriașă, condiții mizerabile la Biblioteca Județeană. Reviewed by CD on . Un subiect adus în discuție de consilierul județean Adrian Cozma (pe care slugile grofilor încă nu au reușit să-l elimine oficial din PNL) a ridicat la suprafaț Un subiect adus în discuție de consilierul județean Adrian Cozma (pe care slugile grofilor încă nu au reușit să-l elimine oficial din PNL) a ridicat la suprafaț Rating: 0
EÈ™ti aici: Acasă » Cultură»Chirie uriașă, condiÈ›ii mizerabile la Biblioteca JudeÈ›eană.

Chirie uriașă, condiții mizerabile la Biblioteca Județeană.

Chirie uriașă, condiții mizerabile la Biblioteca Județeană.

Un subiect adus în discuție de consilierul județean Adrian Cozma (pe care slugile grofilor încă nu au reușit să-l elimine oficial din PNL) a ridicat la suprafață, în ședința de marți a Consiliului Județean Satu Mare, aspecte de-a dreptul halucinante în legătură cu activitatea și soarta Bibliotecii Județene.

Adrian Cozma a reamintit conducerii Consiliului Județean că, de la ultima sa luare de cuvânt pe această temă la sfârșitul lunii februarie, s-au plătit deja vreo 35.000 de euro chirie pentru clădirea în care-și are sediul biblioteca în centrul orașului, bani din care s-ar fi putut face până acum măcar fundația unui nou sediu.
Astfel am aflat că pentru clădirea a cărei proprietară este cooperativa Federalcoop, Consiliul Județean plătește din bani publici chirie de nu mai puțin de 11.500 euro pe lună, iar actualul contract de închiriere expiră la sfârșitul acestui an, dar conducerea județului nu prea are, deocamdată, nici o soluție pentru mutarea bibliotecii.
Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a recunoscut că se caută, discret, variante pentru mutarea într-o altă clădire, în condițiile în care construirea unui sediu nou ar necesita o investiție de cel puțin 5 milioane de euro (bani pe care județul nu-i are), iar printre posibile soluții s-a amintit și transformarea Sinagogii Mari de pe strada Decebal într-un centru cultural care să adăpostească și o sală de lectură, după modelul unui proiect implementat cu succes la Oradea.
În același timp, în numele Comisiei de Cultură a Consiliului Județean, consilierul PSD Alexandru Horvat a propus mutarea bibliotecii în clădirea din curtea Muzeului Județean (fosta cantină a PCR), recent câștigată în instanță și trecută în proprietatea publică a județului Satu Mare, dar nu a primit răspuns la această propunere.
Poate nici nu ar fi o problemă prea mare chiria exagerată, dacă proprietarii clădirii sau chiriașii ar asigura condiții civilizate pentru angajați și pentru cititorii care trec zilnic pragul bibliotecii, dar, după cum a atras atenția consilierul UDMR Kereskenyi Sandor, cei mai valoroși cercetători și autori de monografii și alte lucrări științifice, printre care se numără Marta Cordea sau Viorel Câmpean, sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea în condiții mizerabile și revoltătoare.
Prezentă la ședință, directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Paula Horotan, a recunoscut că Direcția de Sănătate Publică a găsit în depozitele bibliotecii microbi și alte microorganisme care pun în pericol sănătatea angajaților, dar singura soluție pentru stârpirea lor ar fi dezinfectarea, filă cu filă, a fiecărui volum și fiecărui document din fondul de carte al bibliotecii, ceea ce, practic, este imposibil.
De asemenea, pentru salvarea volumelor vechi, istorice, de o valoare inestimabilă, dar depozitate în condiții total nepotrivite, ar fi nevoie de restaurarea lor într-un laborator de conservare, ceea ce este imposibil de amenajat în spațiul în care funcționează acum biblioteca, chiar dacă ar avea la dispoziție fondurile necesare pentru o asemenea investiție (dar nu au).
În ciuda tuturor acestor aspecte semnalate, actuala directoare a Bibliotecii Județene, Lacrima Istrăuan, a primit nota maximă la ultima evaluare a activității sale de management.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus